Din Zona
Braconaj la Bobâlna | A impuscat ilegal un caprior – FOTO

Focuri de armă au fost auzite pe un fond cinegetic din zona localității Bobâlna. Polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dej au început cercetările într-un dosar ce vizează posibile fapte de braconaj, dar și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
În urma verificărilor, oamenii legii au identificat un bărbat de 57 de ani, din Mintiu Gherlii, care avea asupra sa o armă de vânătoare. Acesta ar fi tras asupra unui căprior, pe care ulterior l-ar fi transportat în comuna Recea-Cristur.
Cercetările continuă, sub coordonarea procurorilor, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor.












