Dejenii s-au informat cu Dejeanul.ro in anul 2013! La multi ani 2014!

Anul care se incheie a fost unul plin din punct de vedere al evenimentelor locale, cu mare interes pentru dejeni. Asa cum deja v-am obisnuit in ultimii doi ani, Dejeanul.ro a fost deja acolo cand s-a intamplat ceva si v-am prezentat intotdeauna primii, iar de cele mai multe ori, in exclusivitate, informatiile si imaginile asteptate cu mare interes de cititorii nostri. Cititori carora le multumim, pentru ca, si in anul 2013, Dejeanul.ro a fost principala sursa de stiri a dejenilor si nu numai. Televiziunile nationale au preluat aproape zilnic informatiile si imaginile publicate de Dejeanul.ro, ceea ce a facut din site-ul nostru, o sursa de incredere a informatiilor de calitate si credibile.
In 1 ianuarie 2012, locuitorii dejului au trecut impreuna cu Dejeanul.ro in noul an, la Revelionul organizat in Piata Bobalna de Primaria Dej si Dejeanul.ro.
In luna februarie, dejenii aflau cu stupoare de pe Dejeanul.ro despre fapta unei minore de 14 ani, care a furat masina unui client de-al ei, fiind prostituata, dupa care a avariat alte patru masini aflate intr-o parcare. Tot in luna februarie, am aflat oficial lucrul de care eram siguri deja, acela ca Dejeanul.ro este cel mai citit site de stiri din zona, conform unui sondaj al Institutului Roman de Evaluare si Statistica.
In luna aprilie, cititorii site-ului nostru au fost invitati sa participe la un sondaj cu privire la artistii pe care ii vor pe scena Zilelor Municipiului Dej, sondaj de care Primaria Dej a tinut cont, iar formatiile care au cantat la sarbatoarea orasului au fost alese de locuitorii Dejului, prin Dejeanul.ro.
In luna mai, Dejeanul.ro a inceput filmarile la un documentar de exceptie despre inundatiile care au lovit orasul in anul 1970, reportaj care va fi prezentat in anul 2014, in cadrul manifestarilor ce vor avea loc cu ocazia implinirii a 800 de ani de atestare documentara a Dejului. Persoane care au trait pe viu inundatiile catastrofale de atunci au povestit in detaliu in fata camerelor de luat vederi, fiecare moment din acele zile de groaza pentru locuitorii orasului.
In luna iunie, dejenii au putut vedea pe Dejeanul.ro, imagini in exclusivitate cu pregatirea comuna a militarilor americani, veniti la Dej pentru un schimb de experienta. Si tot in luna iunie, Dejeanul.ro va prezenta cazul unor baieti din Dej care si-au santajat o fosta prietena cu niste poze compromitatoare, si care, desi aveau antecedente penale, au fost lasati liberi de Judecatoria Dej.
Luna iulie a venit la Dej cu sarbatoarea orasului, iar asa cum deja erati obisnuiti, Dejeanul.ro a transmis integral, LIVE in format video, cele trei zile de festival. Mai mult decat atat, prima seara a Zilelor Municipiului Dej a fost organizata de Dejeanul.ro, pentru a sarbatori impreuna cu dejenii, implinirea a doi ani de activitate. Si tot in iulie, dejenii aflau de pe Dejeanul.ro, rezultatele examenului de Bacalaureat.
In luna august, dejenii aflau despre marea „afacere” facuta de Primaria Dej, prin amplasarea semafoarelor in valoare de 40 000 lei la Podul Somesului, fara a fi puse in functiune, petru ca mai rau incurcau circulatia in zona, in loc sa o fluidizeze. In luna august, Dejeanul.ro s-a alaturat campaniei umanitare „Niciun copil nu invata la lumanare”, campanie lansata de Radio Fir si Fundatia Somes, prin care gospodaria in care locuiau doi elevi, la marginea localitatii Salisca, prin bunavointa unor oameni cu suflet, a fost racordata la reteaua de energie electrica. Tot in luna august, stirea prezentata de Dejeanul.ro, prin care se tragea un semnal de alarma cu privire la situatia persoanelor dependente de dializa din Dej, care au intrat in greva foamei, dupa ce au fost anuntati ca Centrul Privat de Dializa din Dej se va inchide. In urma prezentarii acestui caz, directorul centrului impreuna cu autoritatile judetene au gasit solutii, iar acum Centrul de Dializa din Dej inca functioneaza.
In luna septembrie, un intreg oras citea cu emotie si mandrie stirea despre Dejeanul Vlad Paslariu, care a reusit sa obtina titlul de campion mondial la dans sportiv. Si tot in septembrie, Dejeanul.ro s-a alaturat ca partener la concertul caritabil organizat pentru Diana Morariu, o profesoara din Dej diagnosticata cu cancer, care, prin intermediul Dejeanul.ro a reusit sa vada si sa auda cum o sala intreaga i-a cantat „La multi ani”, alaturi de Aurel Tamas.
In luna octombrie, s-a aprins becul in casa familiei Hasmasan din Salisca, familie pentru care a fost organizata campania „Niciun copil nu invata la lumanare”. Si tot in luna octombrie, aflam despre o alta „realizare” a Primariei Dej, care a trimis masina a primariei pana la Timisoara, pentru a duce un caine maidanez la aeroport, fiind trimis mai apoi in Germania. Tot in luna octombrie, o tara intreaga privea la televiziunile nationale, stirea preluata de pe Dejeanul.ro despre soarta tragica pe care a avut-o o mireasa din Nires, fiind implicata intr-un grav accident de circulatie chiar in noaptea nuntii.
In luna decembrie, dejenii aflau de pe Dejeanul.ro, trista poveste a unui baietel de patru ani, care infrunta cancerul, pentru care s-a organizat un concert caritabil. Inainte de Craciun, sprijiniti de Dejeanul.ro, pompierii din cadrul Garzii de Interventie 2 Mociu, au impartit cadouri copiilor nevoiasi din satele comunei. Si pentru a incheia anul intr-o nota amuzanta, dejenii au citit pe Dejeanul, povestea tragi-comica a doi tineri din Dej, care parasiti de iubite, si-au strigat nemultumirea pe un stalp de telefonie mobila. Din fericire, totul s-a incheiat fara ca nimeni sa fie ranit.
A fost un an plin in viata orasului Dej, cu evenimente care vor ramane in istoria urbei de pe Somes, iar Dejeanul.ro a luat parte la toate aceste lucruri. Le multumim cititorilor nostri fideli, care zi de zi, sunt tot mai multi, si ne dorim ca si in anul 2014 sa ramanem tot pe primul loc in materie de stiri. Si pentru ca in momentele de bilant, fiecare isi creioneaza cateva planuri pentru perioada urmatoare, va dezvaluim faptul ca in scurt timp, stirile noastre vor intra in casele dumneavoastra si prin intermediul chioscurilor de ziare. Mai multe va vom dezvalui la momentul potrivit, pe Dejeanul.ro.
Echipa Dejeanul.ro va multumeste si va ureaza un sincer si calduros „La multi ani!”.














„La multi ani” si multe succese in continuare.Avem nevoie de voi.
LA MULȚI ANI !