Motociclist mort in judetul Cluj | A luat foc la impactul cu un camion – FOTO

Un grav accident rutier s-a produs pe DN1, în localitatea Vâlcele, unde o motocicletă și un autocamion au fost implicate într-o coliziune violentă. Un motociclist de 36 de ani a murit, dupa ce soferul unui camion nu i-a acordat prioritate.
În urma impactului, motocicleta a fost cuprinsă de flăcări, iar la fața locului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca, cu două autospeciale dotate cu modul de descarcerare, precum și un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă.
Salvatorii l-au găsit pe motociclist în stare critică, cu arsuri severe și fără semne vitale. Echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare, însă, în ciuda eforturilor depuse, acestea nu au avut succes, fiind declarat decesul victimei.
Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.
Conform IPJ CLUJ, in data de 1 august a.c., în jurul orei 14.50, a fost înregistrat un accident rutier pe DN1-E60, în zona localității Vâlcele, în care au fost implicate un autocamion și un motociclu.
Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 59 de ani, din comuna Feleacu, în timp ce conducea un autocamion pe direcția Cluj-Napoca – Turda, ar fi efectuat un viraj la stânga pentru a pătrunde pe un drum secundar, împrejurare în care nu ar fi acordat prioritate de trecere unui motociclu condus din sensul opus de un bărbat de 36 de ani, din municipiul Câmpia Turzii.
În urma impactului, motociclistul a necesitat îngrijiri medicale, fiindu-i aplicate manevre de resuscitare la fața locului.
Conducătorul autocamionului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În prezent, traficul se desfășoară alternativ, pe un singur sens de mers.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.












