Nouă taxă pentru hainele comandate din China | Ar putea fi 10 euro/colet

Reprezentanții industriei textile europene au solicitat Comisiei Europene introducerea unei taxe de manipulare de 10 euro pentru fiecare colet de mici dimensiuni care intră pe piața comunitară, în special cele provenite din China, informează AFP, citată de Agerpres. Solicitarea vine în contextul intensificării măsurilor europene împotriva marilor platforme asiatice de comerț online, precum Shein, Temu și AliExpress, acuzate de reprezentanții industriei europene că alimentează poluarea și creează condiții de concurență neloială pentru producătorii locali. Taxa ar urma sa se adauge celor introduse deja in ultima perioada, de 3 euro pe categoria de produs, plus cea introdusa de România, de 25 de lei pentru fiecare colet cu o valoare sub 150 de euro care provine din afara Uniunii Europene.
In 2025, aproximativ 5,9 miliarde de colete mici au intrat pe piața europeană, iar 93% dintre acestea proveneau din China. Volumul echivalează cu peste 180 de colete în fiecare secundă și este de patru ori mai mare decât cel înregistrat în 2022. Uniunea Europeană a început deja să introducă măsuri pentru a limita acest flux. Începând cu 1 iulie, coletele cu o valoare mai mică de 150 de euro, care anterior beneficiau de scutirea de taxe vamale, sunt supuse unei taxe europene de 3 euro pentru fiecare tip de produs.
Măsura ar urma să fie completată în noiembrie cu o așa-numită „taxă de manipulare”, al cărei nivel nu a fost încă stabilit. Una dintre variantele aflate în discuție este o taxă de aproximativ 2 euro pentru fiecare colet.
Industria europeană consideră însă că nivelul este prea redus pentru a acoperi costurile generate de volumul uriaș de importuri.
Euratex cere ca taxa să ajungă la 10 euro
„Nu ne putem opri aici”, a declarat marți Mario Jorge Machado, președintele Euratex, principala confederație europeană din industria textilelor, în cadrul târgului Premiere Vision de la Villepinte, în apropiere de Paris. Euratex solicită ca taxa de manipulare să fie stabilită la 10 euro per colet, iar banii colectați să fie utilizați pentru consolidarea controalelor vamale și nu să fie absorbiți în bugetul general al Comisiei Europene.
Euratex reprezintă aproape 30 de federații europene din industria textilă, din țări precum Franța, Italia, Spania, Portugalia, Germania, Austria, Belgia, Croația, Danemarca, Elveția și Marea Britanie. Potrivit organizației, industria europeană a textilelor și confecțiilor asigură aproximativ 1,2 milioane de locuri de muncă.
Taxa de 3 euro a redus deja importurile
Primele măsuri europene au produs deja efecte asupra fluxului de colete. Potrivit Ministerului francez al Economiei și Finanțelor, taxa europeană de 3 euro a dus la o reducere de până la 40% a importurilor de colete pe piața europeană. Industria textilă consideră însă că reducerea nu este suficientă și solicită măsuri suplimentare pentru a contracara modelul de comerț caracterizat prin produse foarte ieftine, volume mari și livrări individuale direct către consumatori.












