publicitate
publicitate
publicitate
publicitate
publicitate
publicitate
Din Zona

Tiberiu Zelencz si Mircea Abrudean, in vizita pe santierele din comuna Mica – VIDEO

Publicitate
 

Președintele Senatului României, Mircea Abrudean, a efectuat astăzi o vizită de lucru în comuna Mica, pentru a verifica alaturi de primarul Tiberiu Zelencz, stadiul lucrărilor la două dintre cele mai importante investiții aflate în derulare: înființarea rețelei de canalizare și extinderea rețelei de gaze naturale.

Proiectele sunt finanțate prin Ministerul Dezvoltării și au o valoare totală de aproximativ 55 de milioane de lei. Potrivit autorităților locale, investițiile vor contribui semnificativ la modernizarea infrastructurii și la creșterea calității vieții locuitorilor din comună.

Primarul comunei Mica, Tiberiu Zelencz, a declarat că administrația locală are în implementare și alte proiecte importante, pentru care există promisiuni privind asigurarea finanțării în perioada următoare.

„Aceste proiecte au un impact semnificativ în dezvoltarea comunei noastre și avem promisiunea că și alte proiecte majore care se află în implementare, atât de necesare comunei Mica, vor fi finanțate în perioada următoare. Am luptat și voi lupta mereu pentru comunitatea noastră pentru a atrage cât mai multe fonduri nerambursabile și sunt convins că vom obține și alte noi finanțări pentru a dezvolta comunitatea noastră. Am pus și pun mereu suflet în tot ceea ce fac, iar alături de echipa mea și de dumneavoastră, cei care ați crezut în mine și m-ați susținut mereu, sunt convins că vom continua dezvoltarea comunei noastre, astfel încât să putem fi mândri de locul unde trăim”, a transmis edilul.

 

 

Articole Similare

Back to top button