publicitate
publicitate
publicitate
publicitate
publicitate
publicitate
BREAKING NEWSDin Zona

Alertă de URS în Bobâlna, dar ursul era, de fapt, „Ursu” – FOTO

Publicitate
 

Un mesaj RO-Alert a băgat astăzi panica între locuitorii comunei Bobâlna. Oamenii au primit pe telefoane un mesaj potrivit căruia un urs a fost observat pe străzile comunei, iar mai apoi într-un beci. Sătenii au fost îndemnați ca, în cazul în care se întâlnesc cu animalul, să păstreze distanța față de acesta, să nu încerce să îl fotografieze și să nu îl hrănească. De asemenea, oamenii au fost sfătuiți să își protejeze animalele din gospodărie, fără însă a se pune în pericol.

Autoritățile s-au deplasat la fața locului pentru a îndepărta animalul din zona locuită, însă, în cele din urmă, s-a constatat că nu era vorba despre niciun animal sălbatic. Era vorba despre un câine blănos și extrem de speriat, care s-a adăpostit în beciul unei locuințe. Acesta a fost confundat cu un pui de urs.

Primarul comunei, Dorin Petrean, i-a liniștit pe locuitori printr-un mesaj postat pe rețelele de socializare.

„Din fericire pentru noi toți, alerta privind prezența unui urs în beciul unei locuințe din Bobâlna s-a dovedit a fi falsă.A fost vorba despre un câine care, din cauza întunericului, a fost confundat cu un urs. Au fost prezenți toți cei responsabili și le mulțumesc pentru promptitudine și implicare. Câinele a fost scos din beci și eliberat”, a transmis primarul.

Articole Similare

Back to top button