Două investiții majore în învățământ, finalizate la Dej – FOTO

Investițiile în infrastructura educațională din Dej continuă cu finalizarea a două proiecte importante, derulate la Grădinița cu Program Prelungit „Paradisul Piticilor” și la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși”. Cele două unități de învățământ au fost modernizate atât la interior, cât și la exterior, prin proiecte cu o valoare totală de aproximativ 43 de milioane de lei, finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Lucrările au urmărit îmbunătățirea condițiilor în care își desfășoară activitatea preșcolarii, elevii și cadrele didactice, prin modernizarea spațiilor existente și a instalațiilor.
5 milioane de lei pentru „Paradisul Piticilor”
La Grădinița cu Program Prelungit „Paradisul Piticilor” a fost finalizată o investiție în valoare de aproximativ 5 milioane de lei. Proiectul a inclus modernizarea celor 9 săli de grupă, precum și a bibliotecii, bucătăriei, sălii de mese, grupurilor sanitare și spațiilor administrative. Totodată, au fost realizate lucrări de reabilitare a exteriorului clădirii și de modernizare a instalațiilor. Prin aceste lucrări, grădinița oferă copiilor și personalului condiții îmbunătățite pentru desfășurarea activităților educaționale și administrative.
38 de milioane de lei pentru Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși”
Cea mai consistentă dintre cele două investiții a fost realizată la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși”, unde valoarea proiectului se ridică la aproximativ 38 de milioane de lei. Lucrările au vizat patru corpuri de clădire: clădirea principală, cele două clădiri ale internatului și cantina. Modernizarea a cuprins atât spațiile interioare și exterioare, cât și instalațiile aferente clădirilor. Investiția contribuie la îmbunătățirea infrastructurii liceului și la crearea unor condiții mai bune pentru elevii care își desfășoară aici activitatea educațională.
Peste 700 de beneficiari
Potrivit Primăriei Municipiului Dej, peste 700 de preșcolari și elevi vor beneficia de noile condiții oferite în urma finalizării lucrărilor.
„Peste 700 de preșcolari și elevi vor beneficia de noile condiții urmare lucrărilor de modernizare, iar investițiile în învățământul dejean continuă. Toate sunt investiții pentru copiii noștri și cadrele didactice, pentru a le asigura spații și dotări moderne de pregătire pe măsura rezultatelor frumoase care le obțin an de an”, transmite administrația locală.
Cu cele două proiecte finalizate la „Paradisul Piticilor” și „Constantin Brâncuși”, Dej adaugă încă două investiții importante în infrastructura educațională locală, valoarea cumulată a lucrărilor ajungând la aproximativ 43 de milioane de lei.






























