publicitate
publicitate
publicitate
publicitate
publicitate
publicitate
BREAKING NEWSDin Oras

Ambulantierul ranit in atac, operat din nou | Interviu de pe patul de spital – VIDEO

Publicitate
 

Ambulantierul ranit in urma atacului ambulantei de sambata seara din Recea Cristur a fost supus din nou in aceasta dimineata unei interventii chirurgicale. Medicii spun ca este stabil, dar inca nu pot oferi un prognostic cu privire la evolutia starii de sanatate, referindu-se aici la recuperarea integrala a vederii cu ochiul afectat.

De pe patul de spital, ieri, Florin ne-a oferit un interviu prin telefon, prin intermediul caruia ne-a transmis ca vederea i-a revenit la aproximativ 80% din capacitate, dupa ce in seara atacului, atunci cand a fost consultat de medici, reusea sa vada la o capacitate de 5%.

Cu cioburi in ochi, a reusit sa conduca pana la Cluj-Napoca, unde a lasat pacientul din ambulanta la UPU, iar mai apoi a mers la clinica de oftalmologie pentru a fi la randul sau consultat. Inca din noaptea respectiva medicii au intervenit pentru a-i scoate cioburile din ochi, fiindu-i afectata corneea, iar in aceasta dimineata a fost supus unei noi interventii.

„A fost examinat și internat pe Secția de Oftalmologie, pentru investigații suplimentare, monitorizare și tratament de specialitate. S-a intervenit în regim de urgență sambata seara pentru sutura plăgii. În această dimineață s-a intervenit din nou chirurgical asupra pacientului, postoperator acesta este stabil însă medicii nu pot da deocamdată un prognostic cu privire la evoluția stării pacientului”, a transmis Spitalul Judetean de Urgenta Cluj.

Ambulantierul a fost ranit de cioburile sparte de la geamul portierei, dupa ce a fost spart cu un bolovan. Anchetatorii au stabilit ca piatra a fost aruncata de o femeie care facea parte din grupul ce a atacat ambulanta.

Articole Similare

Back to top button