Detinutul spanzurat la Gherla, acuza intr-o ultima scrisoare conditiile de detentie
Detinutul care s-a spanzurat aseara in celula sa de la Penitenciarul de Maxima Siguranta Gherla tinea frecvent legatura prin scrisori cu un prieten de-al sau din Baia Mare. In ultima scrisoare pe care i-a trimis-o acestuia, detinutul de 23 de ani se plangea de faptul ca nu i se permite nici macar sa participe la slujba de la biserica.
,, … nu mă mai sfătui să merg la biserică, mi-am pierdut orice speranţă…nu vor să mă lase să primesc pachet, mi-au tăiat toate drepturile, rapoartele de disciplină mi le-au făcut pe baza unor declaraţii. Poţi să-ţi închipui? Am probleme în familie, nu ţi le pot spune, dar sunt frânt în sufletul meu. Când văd cum se tot amână Noul Cod Penal, şi să şti, m-au băgat în celulă cu nişte boschetari, e o aglomeraţie de numa… Au spus că mă vor trimite la izolare pentru că am făcut scandal, am ţipat la ei, nu au vrut să-mi dea vizită de Crăciun cu familia. Mai bine mor decât să mai suport regimul acesta… M-ai tot rugat să merg la biserică, nu mă mai ruga, nu mă lasă nimeni să particip la slujbă. Au venit colindători şi nu m-au dus. Sunt fără şansă de ieşi din maximă siguranţă. Tu şti părinte, că atunci când erai aici şi tu şi Teo, erau alte vremuri, voi aţi făcut ordine, aţi învăţat deţinuţii să scrie, să înveţe, acum e un iad şi mascaţii bat aici oameni în fiecare noapte. Nimeni nu ne aude, suntem sechestraţi şi uitaţi de toţi. Nimănui nu-i pasă de noi. Bătinaş (nr. directorul penitenciarului) habar nu are prin ce trec. Îmi vine să mor, fără drept la vizită, nu mai suport. Spune-le la toţi de la Biserica ta să aibe Sărbători Fericite !…”, a scris Pop Vasile in ultima scrisoare trimisa unui prieten de-al sau, conform eurotv.ro
Directorul Penitenciarului de Maxima Siguranta Gherla, Ioan Batinas, spune ca in luna noiembrie, persoana privata de libertate Pop Vasile a solicitat sa fie mutat intr-o alta celula pe motiv ca s-ar intelege mai bine cu cei inchisi acolo. Cererea i-a fost aprobata pe loc. De asemenea, Batinas a mai declarat ca de cand este directorul unitatii a discutat de doua ori cu Pop Vasile, ultima data in 26 decembrie, dar acesta nu i s-a plans de nimic. De altfel, detinutii de la Penitenciarul de Maxima Siguranta Gherla sunt evaluati periodic de psihologii unitatii, iar din rapoartele lui nu a reiesit faptul ca ar fi predispus la sinucidere.












