publicitate
publicitate
publicitate
publicitate
publicitate
Administratie | Primarie

Educație prin baschet pentru sănătate, la Dej – FOTO

Publicitate
 

Președinta Federației Române de Baschet, Carmen Tocală, alături de reprezentanți ai conducerii federației, s-a aflat astăzi în municipiul Dej, în cadrul Programului Național Strategic „Educație prin baschet pentru sănătate – Descoperă-ți aripile prin baschet. Țintește sus!”.

În prima parte a vizitei, delegația a avut o întâlnire oficială la Primăria Municipiului Dej cu primarul Morar Costan. Discuțiile s-au axat pe importanța sportului în comunitate, pe dezvoltarea baschetului la nivel local, dar și pe planuri de viitor care vizează promovarea acestui sport în rândul copiilor de vârstă preșcolară, prin extinderea activităților în grădinițe.

Vizita a continuat la Grădinița „Paradisul Piticilor”, structura de pe strada Înfrățirii, unde s-a făcut un prim pas concret în implementarea programului național. Unitatea de învățământ a primit din partea Federației Române de Baschet două panouri mobile de minibaschet și mingi de baschet, menite să sprijine activitățile sportive ale copiilor.

„Îi mulțumim doamnei Carmen Tocală că a revenit în municipiul nostru, pentru interesul continuu în susținerea, dezvoltarea și extinderea baschetului în rândul copiilor de grădiniță. Baschetul este un sport de tradiție la Dej, iar doamna Carmen Tocală este una dintre elitele acestui sport, evoluând de-a lungul carierei sale și în echipa Dejului”, a transmis Morar Costan.

Prin acest demers, Dej se alătură localităților care promovează educația prin sport, punând accent pe sănătate, mișcare și dezvoltarea armonioasă a copiilor încă de la cele mai fragede vârste.

Articole Similare

Back to top button